1.Comunitatea de energie din surse regenerabile este formată din doi sau mai mulți membri sau acționari, organizați în conformitate cu un statut;
2.Membri sau acționari ai unei comunități de energie din surse regenerabile pot fi persoanele fizice, asociațiile de proprietari din condominiu, întreprinderile mici și mijlocii, satele și orașele, reprezentate de organele lor executive, consumatorii finali, inclusiv consumatorii vulnerabili de energie, în sensul Legii nr. 241/2022 privind Fondul de reducere a vulnerabilității energetice;
3.Participarea într-o comunitate de energie din surse regenerabile este voluntară și deschisă. Orice persoană sau entitate menționată la pct. 2 are dreptul să adere sau să părăsească o comunitate de energie din surse regenerabile în orice moment, în conformitate cu actele normative aplicabile și statutul acestora. Actele normative aplicabile nu pot stabili condiții sau proceduri nejustificate sau discriminatorii care ar împiedica participarea într-o comunitate de energie din surse regenerabile sau retragerea membrilor sau acționarilor din aceasta;
4.Membrii unei comunități de energie din surse regenerabile își mențin drepturile și obligațiile în calitate de consumatori finali, inclusiv dreptul la schimbarea furnizorului.