Concurs pentru ocuparea funcției vacante de Șef Secție Managementul Resurselor Umane, Administrare și Managementul Documentelor
Context general
Instituția Publică Centrul Național pentru Energie Durabilă are misiunea de a implementa politica de stat în domeniul energiei durabile, eficienței energetice, performanței energetice a clădirilor și utilizării surselor regenerabile de energie, contribuind la tranziția energetică a Republicii Moldova către un mediu curat și sustenabil.
Scopul general al funcției
Realizarea obiectivelor strategice ale I.P. CNED prin promovarea unui management eficient al resurselor umane, asigurarea unei bune organizări administrative și a unui sistem performant de management al documentelor, în conformitate cu cadrul legal și normele interne ale instituției.
Responsabilități principale
- Planificarea, coordonarea și monitorizarea activităților de management al resurselor umane, inclusiv recrutarea, evaluarea și dezvoltarea profesională a personalului;
- Organizarea și supervizarea proceselor de documentare, arhivare și gestionare a corespondenței instituției;
- Coordonarea procesului de inventariere a patrimoniului și asigurarea bunei funcționări administrative;
- Colaborarea cu conducerea și subdiviziunile interne, precum și cu instituțiile și partenerii externi;
- Implementarea normelor de etică, integritate și securitate în muncă;
- Exercitarea atribuțiilor de control intern managerial și elaborarea propunerilor de îmbunătățire a proceselor instituționale.
Cerințe pentru candidați
Studii:
- Studii superioare în domeniul științelor juridice, politice sau administrative.
Experiență:
- Minimum 3 ani de experiență profesională în domeniul resurselor umane, administrației publice sau managementului documentelor.
Cunoștințe:
- Cunoașterea actelor normative în domeniul administrației publice și legislației muncii;
- Cunoașterea limbii române (nivel avansat) și a cel puțin unei limbi străine de circulație internațională (nivel mediu);
- Operare avansată PC (MS Word, Excel, PowerPoint, Internet).
Competențe și abilități:
- Abilități de planificare, organizare și analiză;
- Capacitate de coordonare și motivare a echipei;
- Gândire strategică și orientare spre rezultate;
- Rezistență la stres și spirit de inițiativă.
Condiții de eligibilitate
- Cetățean al Republicii Moldova;
- Cunoașterea limbii române și a limbilor oficiale de comunicare interetnică conform legislației;
- Capacitate deplină de exercițiu;
- Studii și experiență conform cerințelor postului;
- Fără antecedente penale nestinse pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;
- În ultimii 5 ani, să nu fi avut contractul individual de muncă încetat din motive disciplinare.
Tip de angajare
Perioadă determinată.
Dosarul de concurs trebuie să conțină:
- CV în format Europass;
- Copia buletinului de identitate;
- Copii ale diplomelor de studii și certificatelor de perfecționare profesională;
- Documente ce atestă experiența profesională;
- Declarație pe propria răspundere privind respectarea art. 6 alin. (2) din Legea nr. 325/2013 privind evaluarea integrității instituționale;
- Acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal (Formular 1);
- Declarația pe proprie răspundere (Formular 2).
Modalitatea de aplicare
Dosarele pot fi depuse până la 16 octombrie 2025, ora 17:00, prin una dintre următoarele metode:
- Personal sau prin poștă la adresa: Chișinău, str. Albișoara 38, et.4, MD-2005;
- Prin e-mail: office@cned.gov.md
Persoană de contact
Grimailo Ana – tel.: 022 499 444, ext. 6
Etapele concursului
- Evaluarea dosarelor de concurs;
- Interviul (doar candidații selectați vor fi invitați).
Rezultatele vor fi comunicate prin e-mail sau telefon.
Condiții salariale
Salariu de bază: de la 25 200 lei brut.
Sporuri de performanță acordate trimestrial, în baza evaluării performanței profesionale.
Acord privind prelucrarea datelor cu caracter personal (Formular 1)